#România

   Vremurile se schimă. Am ajuns să vedem zilnic oameni care ies în stradă, cerând respect şi seriozitate, iar cei care sunt responsabili zâmbesc şi ignoră realitatea, creând una noua. Trăim într-o societate în care toţi trebuie să închidem ochii şi să aşteptăm cu stupoare momentul în care încă un om politic, om fără scrupule şi regrete, să lucreze împotriva celor care ii plătesc salariul.S-a demonstrat acum doi ani că înşelăciunea are rădăcini mult prea adânci şi, în ciuda celor întâmplate la #Colectiv, vinovaţii au primit încă un mandat, fiind în continuare în funcţii de conducere. S-a dorit sa se legalizeze furtul înt-un stat democratic, iar toate principiile promovate până atunci se aflau în cumpănă din cauza dorinţei unor ''oameni'' de a-şi salva pielea. Am dovedit atunci că noi credem cu tărie în dreptate şi am reuşit să le dăm peste cap planurile, dar ei s-au gândit să ne atace acolo unde pe noi, românii, ne doare cel mai tare: în latura economică. Evid ... Detalii... »



  • diaconucastelia 
  • 2017-11-10 | Vizualizari : 156
  • 0

Tratament reparator pentru varfuri despicate

    O reală problemă pe care o întâmpină fetele, indiferent că au părul subțire sau gros, este înspicarea. Odată expus neprotejat la temperaturi scăzute, la radiațiile solare, dar și supus remodelării cu ajutorul plăcii de îndreptat sau a ondulatorului, părul este afectat în profunzime. Nu este suficient să folosim un spray de protecție dacă nu hidratăm fibra capilară din rădăcină și până la vârfuri, în întreaga sa profunzime.
    Tratamentele pentru păr pot fi costisitoare și accesibile doar pentru unii dintre noi. Astăzi vă voi vorbi despre tratamentul reparator TricoVIT, pentru varfuri despicate, care m-a pus, sincer, puțin pe gânduri înainte să îl încerc. Are 100ml, deci este suficient de mult chiar și p ... Detalii... »



  • diaconucastelia 
  • 2017-09-29 | Vizualizari : 229
  • 0

Paleta farduri de pleoape Redemption Mermaids vs Unicorns-Makeup Revolution London

  Bună ziua, dragii mei!
  Astăzi m-am gândit că ar fi momentul pentru o mică schimbare a blogului meu. În continuare voi posta lucrări proprii de literatură, dar voi începe să scriu și despre produsele cosmetice care m-au mulțumit în ultimul timp.
    Primul review am decis că îl merită paleta farduri de pleoape Redemption Mermaids vs Unicorns de la Makeup Revolution London, o paletă superbă, pe care o folosesc cu drag de fiecare dată. Este foarte practică, deține12 culori vibrante care îți vor pune în evidență nuanța ochilor cu ușurință. Este foarte ușor de folosit, culorile se estonpează fără dificultate, astfel trecerea de la o culoare la alta va fi ușor de făcut. Aplicate corect, rezistă până la 12 ore fără sa își modifice structura, nuanța sau consistența, iar raportul preț-calitate este foarte bun. Paleta profesională poate fi achiziționată din link-ul de mai sus, ca și alte produse make-up de la aceeași fir ... Detalii... »



  • diaconucastelia 
  • 2017-09-25 | Vizualizari : 161
  • 0

Cosmetice

   Bună ziua, dragii mei!
    Astăzi nu voi mai vorbi despre sentimente sau emoţii, ci despre ceea ce ne oferă nouă, fetelor, zâmbete pe faţă: produsele cosmetice. Această postare se adresează în special doamnelor şi domnişoarelor cărora le place să fie frumoase.Eu, sincer, iubesc să stau cu orele în faţa oglinzii înainte de a ieşi din casă şi pentru ca rezultatul să fie unul spectaculos, prefer să folosesc produse originale care, deşi sunt mai scumpe, sunt mult mai blânde cu tenul. Este adevărat că nu putem folosi produse profesionale zilnic, dar cănd se iveşte un eveniment, radiez de nerăbdare să încerc noi combinaţii. Cu toate ştim că, pentru a se fixa mai bine machiajul şi pentru a se aşeza mai bine pe faţă, este neapărată nevoie de o bază puternică, după nelipsita curăţare ... Detalii... »



  • diaconucastelia 
  • 2017-09-21 | Vizualizari : 255
  • 0

Singurătate

         Nu este uşor să uiţi. Anumite lucruri îţi rămân veşnic în minte, dar şi în suflet. Cel mai important lucru este să nu uiţi niciodată ce eşti sau cine ai fost, indiferent cât de mult ai urcat pe scara socială. Aceste lucruri te fac să fii iubit, agreat, respectat, dar şi urât. Este vorba despre faptele noastre şi de consecinţele lor, deoarece, până la urmă, adevăratul nostru caracter iese la iveală abia atunci când ieşim afară, luând contact cu lumea. Ce importanţă are dacă ai o maşină de lux sau una modestă, dacă porţi pe mână o geantă de piele sau una la 50 lei, dacă te îmbraci numai din magazine renumite sau dacă obişnuieşti să mai frecventezi uneori un second hand? Modestia te face apreciat, în schimb ignoranţa, sentimentul de superioritate, cât şi dragostea de sine exacerbată te pot face să ajungi, în cele din urmă, singur. Atunci vei fi înconjurat doar de orgoliu, de propria fiinţă şi de obiectele scumpe pe care le-ai dobândit de-a lungul timpu ... Detalii... »



  • diaconucastelia 
  • 2017-09-17 | Vizualizari : 377
  • 0

1 2 3 ... 6 7 »